Dacă te gândeşti să-ţi lansezi propriul blog sau ai de gând să-l îmbunătăţeşti pe cel existent, iată câteva lucruri de care ar trebui să ţii cont:
1. Găzduirea pe un server. Ca şi un site web, blogul tău trebuie să se afle pe un server. Dacă ai deja spaţiu pe un server, ai putea să-ţi plasezi şi blogul tot acolo (asta înseamnă că tu personal sau organizaţia ta a cumpărat spaţiu pe un server sau ai un server propriu acasă sau la firmă).
Atât Blogger, cât şi TypePad oferă atât posibilitatea găzduirii gratuite la ei, cât şi cea a găzduirii pe un server propriu. Movable Type este o soluţie ceva mai sofisticată şi care se cere găzduit pe serverul propriu. Dacă mă întrebaţi pe mine, sfatul ar fi să începeţi cu Blogger. TypePad si MovableType sunt soluţii destul de convenabile, dar sunt pe bani. Ar mai fi Radio – tot pe bani, dar cu gazduirea asigurată şi o grămadă de funcţii incluse. Nu că MovableType n-ar avea! O soluţie gratuită, dar care necesită un minim de cunoştinţe tehnice, este softul OpenSource WordPress (necesită o soluţie proprie pentru găzduire).
Pentru o listă mai completă a softului disponibil pentru bloguri, vezi articolul acesta.
2. Conţinutul – ce vrei să scrii în blog? Poti opta pentru stilul link-uri comentate, o forma concentrată de jurnal, sau o combinaţie între acestea. Trebuie să te decizi dacă vrei să incluzi fotografii si alte creaţii (secvenţe de film, secvenţe audio). Trebuie ţinut cont că tipul de conţinut pe care îl pui în blog poate face din aceasta experienţă un mare succes sau un mare eşec. E posibil şi să câştigi un public fervent (care fie îţi împărtăşeşte interesele, fie e încântat de felul cum scrii), dar şi să nu te citeasca absolut nimeni. Creativitatea şi originalitatea sunt extrem de importante.
3. Tema – Deşi este legată de conţinut, este bine să acorzi o atenţie specială temei principale a blogului. Poţi pune absolut orice in blog, citate, link-uri, intamplari proprii, comentarii, dar ar fi bine să existe un fel de fir roşu, o temă centrală.
4. Actualizări- Cât de des ai de gând să scrii în blog? Zilnic, săptămânal, lunar, sau fără o ritmicitate anume? Orice decizie ai lua, ar fi bine să-ţi previi cititorii care-ţi sunt intenţiile, ca să nu fie dezamăgiţi.
5. Funcţiuni- Care sunt funcţiunile pe care ţi-ar place să le adaugi blogului tău? O funcţie de căutare? Categorii? Comentarii? Statistica vizitatorilor? Liste? Sondaje? Dacă programul pe care-l foloseşti nu oferă toate funcţiunile dorite, le poţi găsi pe alte site-uri. Există multe site-uri dedicate unor funcţiuni specifice, ca de exemplu Blogrolling care te ajută să organizezi link- urile către alte bloguri pe care vrei să le pui pe site-ul tău, sau NotifyList care îţi permite să creezi o listă de adrese la care să se expedieze automat tot ce scrii in blog. Iniţial, va trebui însă să te asiguri că aceste funcţiuni suplimentare sunt compatibile cu software-ul pe care îl utilizezi pentru blog.
6. Integrarea în comunitate. Unul dintre lucrurile esenţiale legate de bloguri şi menţinerea unui blog este acela că dau un sentiment puternic de apartenenţă la o comunitate. Dacă ai un blog si vrei să intri în legătură cu alte persoane decât prietenii şi rudele, este important să te alături uneia sau maimultor comunităţi. Poţi face acest lucru în diferite moduri:
- incluzându-ţi adresa blogului în diverse cataloage sau pe diverse portaluri.
- alăturându-te unor cercuri web pe anumite teme (web rings):
- prin participarea în echipe sau la proiecte ale comunităţii online .
O condiţie necesară este să citeşti alte bloguri şi să interacţionezi cu alţii prin e-mail, comentarii, forumuri, liste de discutii, Instant Messaging. Cum poti să-i găseşti? Folosind motoare de căutare specifice. Citind blogurile altora. Aeste comunităţi iau cele mai diferite forme. Unele sunt deschise – altele impun o procedură de selecţie a participanţilor. Există comunităţi dedicate unor subiecte, comunităţi locale/regionale – dar şi comunităţi cu un caracter foarte foarte general.